Physical Address
304 North Cardinal St.
Dorchester Center, MA 02124
Physical Address
304 North Cardinal St.
Dorchester Center, MA 02124

Stimate domn,
Este incorecta, posibil și ilegală, raportarea unui credit la Biroul de Credit cu categoria L (pierdere), dacă ați avut restanțele mai mici de 90 de zile (3 luni), conform OUG 50/2010 privind contractele de credit.
Băncile și IFN-urile precum Credius pot declara un credit ca fiind scadent anticipat, adică trebuie rambursat integral, nu în rate, doar dacă există întârzieri de peste 90 de zile la plata ratelor.
Și asta doar după ce creditorul (banca sau IFN-ul) oferă clientului soluții pentru evitarea scadenței anticipate (vezi aici prevederile legale).
Abia ulterior, daca în ciuda soluțiilor de evitare a scadenței anticipate, precum amânarea sau scăderea ratei, nu ați putut achita restanțele, Credius putea să vă raporteze creditul la Biroul de Credit în categoria L, ca fiind pierdere și scos în afara bilanțului.
Dacă însă Credius v-a cesionat creditul la Finopro și v-a raportat la Biroul de Credit în categoria L, fără să vă ofere soluții de achitare a restanțelor, atunci este incorect și posibil și ilegal, conform OUG 50 din 2010.
De aceea, sfatul meu este să trimiteți la Credius o reclamație cu privire la raportarea la Biroul de Credit în categoria L.
Vă rog să reveniți cu răspunsul la reclamație primit de la Credius, pentru a vă ajuta să rezolvați problema restanțelor la credit.
Cu stimă,
Vasile Pop Coman
jurnalist
Reclamații Bănci